Opoziția vine cu o teorie halucinantă: prețurile la mâncare nu vor scădea, nu vă lăsați păcăliți

de: Alexandru Puiu
28 06. 2023

Parlamentarii din Opoziție vin să contrazică promisiunile celor aflați astăzi la guvernare, care spun că vor reuși să reducă prețurile alimentelor de bază cu ajutorul unor acte normative. Nu se va putea, spun cei din USR.

Deși discuțiile privind măsurile ce se vor adopta pe piață nici măcar nu au fost finalizate, iar actorii principali nu au ajuns la un numitor comun, cei din Opoziție spun că nu printr-o lege sau printr-un acord vom reuși să reducem povara scumpirilor.

În fapt, inflația, dar și deficitul bugetar sunt sursele crizei costului vieții căreia oamenii de rând de-abia îi mai fac față, iar cât timp nu vom soluționa problemele de bază, nu putem veni cu o lege care să forțeze prețurile la raft să scadă.

Avertisment privind scumpirile la mâncare: nu vom scăpa de prețurile mari printr-o lege. Cauzele sunt grave

Se reclamă faptul că în acest caz ar fi vorba despre o soluție forțată, artificială și ineficientă care nu ar ajuta sub nicio formă consumatorul de rând, pe umerii căruia inflația apasă tot mai greu.

Un astfel de avertisment vine, de exemplu, din partea deputatului USR Radu Miruță.

„Am văzut situația repetată cu laptele, când ni s-a spus aceeași poezie că va scădea prețul, că s-au înțeles ei (…) și că, de mâine, vaca se va mulge o dată la trei zile. N-a scăzut niciun preț la lapte, acum înmulțesc cu 14 situația pe care au repetat-o cu laptele și se așteaptă ca noi să credem că, dacă se rățoiește domnul Ciolacu la prețuri, prețurile încep să scadă de frică doar pentru că un politician cere să se întâmple asta. Nu se va întâmpla acest lucru, pentru că cauza reală este deficitul bugetar, care crește, inflația, care duce la creșterea prețurilor (…)

Nu va scădea (prețul alimentelor în cauză, n.r.). Discuția lor e că scad prețurile de la mama lor peste tot în România, treacă de la domnul nașu` mare (…). Ei spun că au vorbit cu marile magazine, magazinele mici cumpără de la alea mari, alea mari încep să piardă bani (…). Ăia mici teoretic alimentează de la magazinele mari regionale. Le fac cu ochiul la ăia mici, când cumpără, să piardă și ei profitul mai departe. Eu mă gândesc ce fac la iarnă. La iarnă vine domnul Ciolacu și spune că dă un ordin să scadă prețul la carnea de porc. După aia, prin februarie, mai dă un ordin să scadă prețul la vacanțe”, a spus parlamentarul, citat de B1tv.ro.